Terapia ocupațională este o formă de reabilitare a persoanelor cu dizabilități, care presupune participarea la ateliere de artă, mișcare și integrare. Scopul său este de a crește abilitățile manuale, intelectuale și fizice ale pacientului. Participarea la terapia ocupațională este de mare importanță pentru psihicul persoanelor cu disfuncții - vă permite să uitați de propriile limitări, dezvoltă sensibilitatea, construiește stima de sine și se adaptează la viața în societate.

Terapia ocupaționalăajută persoanele cu dizabilități fizice și intelectuale să funcționeze mai bine în viața socială, profesională și de zi cu zi. Include diverse tipuri de activități, cel mai adesea de natură artistică și fizică. Acestea se desfășoară în laboratoare speciale din spitale, cămine de bătrâni, centre de reabilitare, centre pentru persoane cu dizabilități, persoane cu probleme psihice, motorii și sociale. Acestea pot fi conduse numai de terapeuți instruiți care stabilesc programul activităților, le supraveghează organizarea și încurajează pacienții să întreprindă activitățile prescrise de medic. Tipul de ateliere este selectat individual în funcție de gradul de disfuncție al persoanei cu dizabilități.

Beneficiile participării la terapia ocupațională

  • creșterea independenței (de exemplu, efectuarea mai eficientă a activităților zilnice, cum ar fi igiena personală, îmbrăcarea, pregătirea meselor etc.);
  • pregătire pentru munca profesională;
  • îmbunătățirea condiției fizice (inclusiv îmbunătățirea manuală și a coordonării);
  • ameliorarea tensiunii nervoase;
  • distrage atenția pacientului de la boală și problemele conexe;
  • dezvoltarea intereselor, pasiunilor;
  • îmbunătățirea abilităților interpersonale.

Tipuri de terapie ocupațională

Principalele tipuri de terapie ocupațională sunt: ​​

  • ergoterapie - terapia prin muncă, implică efectuarea de activități manuale (de exemplu, pictură, cioplit, țesut, croitorie, răchită, grădinărit);
  • terapie prin artă - terapie prin artă larg înțeleasă - muzică, cărți, teatru, dans;
  • estetoterapie - terapie prin contact cu împrejurimile și obiectele frumoase (de exemplu, mersul la un muzeu, plimbare în pădure, plimbarelângă mare);
  • kinetoterapie - terapie prin mișcare (de exemplu, gimnastică, jocuri în echipă, dans și mers);
  • terapie socială - terapie prin jocuri și jocuri cu alți participanți și activități care vizează dezvoltarea abilităților interpersonale;
  • cursuri de relaxare - terapie folosind tehnici de relaxare. Scopul său este de a reduce tensiunea nervoasă, de a ameliora simptomele de stres, depresie și de a elimina anxietatea.

Exemple de ateliere de terapie ocupațională

În cadrul terapiei ocupaționale se organizează ateliere în diverse domenii ale artei, sport și activități de integrare. Exemplele includ:

  • ateliere de artizanat artistic - elevii folosesc diverse tehnici (țesut, decoupage, origami, broderie, bijuterii) pentru a-și crea propriile lucrări de artă, care sunt apoi expuse în studio. În acest fel, își dezvoltă abilitățile manuale, învață precizie, răbdare și se calmează;
  • ateliere de artă - participanții pictează și desenează, perfecționându-și atelierul și învățând să-și exprime emoțiile prin artă;
  • ateliere de teatru - elevii își pregătesc propriul spectacol de teatru. Prin jocul de rol, ei devin sensibili la sentimentele celorlalți și fac față mai bine sarcinilor de colaborare;
  • ateliere de poezie - constau în citirea poeziei, recitarea acesteia în prezența altor membri ai grupului, precum și scrierea de poezii pe cont propriu;
  • ateliere de integrare - participanții petrec timp împreună jucându-se, distrându-se și discutând. Acest lucru servește la întărirea legăturilor dintre elevi, la dezvoltarea abilităților de comunicare și pentru a le face mai sensibili la emoțiile și nevoile celorlalți.

Rolul unui terapeut ocupațional

Cursul de succes al atelierelor depinde în cea mai mare măsură de abilitățile terapeutului – dacă acesta este capabil să creeze o atmosferă prietenoasă, simpatică, în care fiecare persoană cu dizabilități se va simți bine. Facilitatorul ar trebui să încurajeze participanții să întreprindă anumite activități, dar în niciun caz nu trebuie să-i forțeze să facă ceva. În mod similar, el nu ar trebui să-și împartă sarcinile în altele mai rele și mai bune, sau să laude doar oameni selectați. Este important ca fiecare pacient să sprijine, să înțeleagă în mod egal și să creeze condiții sigure pentru muncă și integrare.

Categorie:

Psihologie